Samir Regep, cel care-i pregăteşte pe luptătorii de la CS ”Bogdan Ciubotariu” Constanţa, se confruntă cu probleme de sănătate, aflându-se internat de mai multe zile la Spitalul Judeţean Constanţa, informează ziuaconstanta.ro.

În vârstă de 48 de ani, fostul campion naţional de kickboxing, acum instructor principal la CS ”Bogdan Ciubotariu”, a suferit o hemoragie internă şi are nevoie de sânge, în acest sens lansând un apel pe o reţea de socializare către posibilii donatori.

”Cred că aţi văzut că nu am fost activ pe Facebook mai multe zile. Sunt internat în spital, la secţia medicală 1, etaj 2! Am avut o hemoragie internă şi am nevoie de donatori care au grupa sanguină 01! Cei care pot şi vor să mă ajute se pot întâlni cu Adriana (n.r. soţia lui Samir Regep) marţi (n.r. 16 august), la ora 7.30, la Centrul de transfuzii de lângă spitalul mare. Vă mulţumesc! Relaţii se pot obţine şi la numărul de telefon 0761.195.601. Cu stimă, Samir!“, a postat, pe Facebook, tehnicianul.

”Samir a suferit o hemoragie internă pe esofag. Acum aşteptăm sângele, cu el e mai problematic. Important e să fie într-o cantitate cât mai mare. Pot dona nu numai cei care au grupa sanguină 01, ca Samir. Am primit mai multe mesaje de la prieteni că vor veni să doneze. Sperăm că vor fi cât mai multe persoane”, a spus soţia lui Samir Regep.

Mai multe detalii despre cum poți să îl ajuți, aici